Felicitări de Ziua Arhitectului - 2013
Dragi colegi!
Prima zi de luni a lunii octombrie este în fiecare an un prilej de a ne felicita reciproc și de a ne aminti încă odată de înalta misiune de arhitect, de a privi în cele două perspective pentru a ne stabili, pe cât posibil mai precis, unde ne aflăm.
Că sărbătorim neunivoc ziua noastră profesională (în unele țări Ziua Arhitectului se sărbătorește la întâi iulie) este tot o particularitate a arhitecților, ce indică odată în plus la veșnica noastră tendință spre originalitate.
La noi, moldovenii, s-ar înțelege ”Ca la noi-la nimeni”. Personal sunt împotriva originalității cu orice preț, originalitatea care mărginește cu exclusivismul nu tot timpul în sens judicios, potrivit locului și timpului, ceea ce de la sine subânțelege tradiție, trăinicie, ori, mai modern – durabilitate.
Întâmplător sau nu, dar în unii ani arhitecții îți sărbătoresc ziua odată cu pedagogii.
La sigur că nu este întâmplătoare îngemănarea acestor două profesii. Și unii și alții îl ghidează pe om în anevoioasa cale de autocunoaștere spre autorealizare. Atât doar că mijloacele, sau, mai bine zis limbajul și instrumentarul sunt cam diferite.
Privită ca artă, pedagogia dezleagă enigma elevului, destinația lui pe Pământ, prin asta favorizându-i o viață armonioasă cu tot ce-l înconjoară – natura, societatea, familia, colectivul de muncă și, respectiv evoluează ca om, cetățean, părinte, profesionist.
Același itinerar îl are omul și în calitate de actor al activității arhitecturale: pe de o parte utilizator/beneficiar, pe de altă parte creator/proiectant.
O operă veritabilă de arhitectură, este ferma mea convingere, se produce cu condiția participării la actul de creație a două părți distincte și de un talent pe măsură, motivate și angajate: pe de-o parte beneficiarul/clientul și pe cealaltă creatorul arhitect-proiectant.
Problema noastră majoră, a unui stat și, respectiv, societății în devenire este definirea neadecvată și amestecarea păguboasă a celor două părți cu discrepanțe la toate capitolele: talent, motivație, angajament.
Cu primul capitol – talent, mereu au fost interpretări. Cât privește motivație și angajament aceste părți pot fi supuse unor parametrizări, ce-ar favoriza anumite analize, concluzii, recomandări. Pe scurt aș încerca să punctez niște poziții. Motivație – avem astăzi un surplus de metraj locuibil pe fondalul unei lipse de acces la locuințe a utilizatorilor tineri și cu venit redus.
Tot azi imobilele au căpătat un rol de depozite bancare, iar noi, arhitecții, în virtutea împrejurărilor am devenit monetari, producători de bancnote din beton armat. Trebuie să recunoaștem că mare este și ispita falsificării acestora.
Aceste împrejurări nu pot să nu-și lase amprenta asupra relațiilor celor două părți, client-proiectant care se rășchiră pe un eșantion larg: de la parteneriat de afaceri, inclusiv dubioase, prin colaborare rodnică și onestă, până la excluderea reciprocă a părților între ele.
Și-avem ce-avem – vorba proverbială a celor cu potența și impotența.
Astăzi strigă la cer spațiul public care este al tuturor și al nimănui.
Este o temă vehiculată și speculată la diferite nivele și diferite orizonturi corespunzătoare. Spațiului public i se cuvine un adevărat stăpân – marele public, care la noi, deocamdată este mic și bicisnic. Și-acesta, aș vrea să cred, este în devenire.
La capitolul angajament trebuie să recunoaștem că șomajul crește și la direct și la figurat. Instituțiile pregătitoare de arhitecți pe lângă presupusele specializări prevăd și cea de șomer licențiat.
Cele mai răsunătoare performanțe ale facultății de arhitectură și urbanism trâmbițate în mas-media sunt numărul sporit de absolvenți pregătiți și porniți să emigreze.
Din câte știm, doar unități dintre arhitecții emigrați în occident reușesc a-și exercita profesia.
Arhitecții angajați în sens direct la instituții de stat, cu excepția funcționarilor publici, nu sunt salarizați dintr-un buget planificat, relativ stabil, conform cu problemele de urbanism și construcții acumulate, ci sub acoperișul și firmamentul instituțiilor se descurcă fiecare cum poate. Unii chiar și reușesc. Dar cu ce preț?
M-am bucurat recent de succesul medicilor ce, după eforturi sistematice au reușit să înainteze în Parlament actele de fondare a Colegiului Medicilor pe baza ligii Medicilor. Sincere felicitări!
Arhitectura comun cu Medicina are aspectul liberal al profesiei.
De aceea exemplul colegilor în halate albe este demn de urmat.
Comun avem multe și cu jurisprudența, la fel de liberală în triumviratul profesiilor specifice.
Personal, fiind antrenat într-un ”prolungit” proces de judecată de către un beneficiar-binefăcător (ai pronunța numele i-ar servi o prea mare cinste) m-am impregnat de izul liberal până la dezmăț al juraților din mahala noastră, care, în realitate sunt mai avari și lipsiți de scrupule decât orice închipuire. Și în același timp nu este totul atât de fatal. Are dreptate Petru Bogatu în romanul său politic ”Funia împletită în trei”: Sunt polițiști printre polițiști, sunt juriști printre juriști.
Vreau să fiu înțeles corect de către colegi. Nu mă plâng de dosarul fabricat. Trebuie să trecem destoinic și prin asemenea făcături pentru a ne căli. Îndemnul meu este a nu încuraja procesomania prin secretomanie. Toți cei afectați de ”binefăcători” nu vă sfiiți, scoate-ții în țeapă în văzul lumii, să nu uităm de arma noastră sigură ce nu ne-a lipsit în toate timpurile, dar mai ales celor vitrege - care este râsul.
În legătură cu ziua Arhitectului, să ne dorim în primul rând realizări arhitecturale cât mai frumoase și mai durabile, să fim recunoscuți și apreciați după merite, iar pentru asta ne obligăm să fim talentați, perseverenți în autorealizare și prin asta să favorizăm prosperarea acestui colț de Rai pierdut care se numește Republica Moldova. Să ne regăsim!
Președintele AAM
Mihai Șeremet
Asociatia noastra va recomandă serviciile unui magazin online Autoshina.md, care va ofera sa cumparati: anvelope in Chisinau, ulei de motor, baterii pentru masini.