Evenimente

Adunarea festivă a Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova cu ocazia aniversării a 20 de ani de la fondare. 5 decembrie 2010, Muzeul Naţional de Istorie.

Alocuţiunea lui Mihai Şeremet, preşedintele Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova (AAM), rostită la Adunarea Festivă consacrată jubileului de 20 de ani de la fondarea AAM.

Stimaţi colegi, onorată asistenţă!

Odată cu revenirea lupoaicei pe piedestalul pustiit de comunişti, revenim şi noi în incinta Muzeului Naţional de Istorie pentru a ne reinstaura în activitatea arhitecturală deplină şi a ne stabili în această activitate deplină pentru totdeauna. Astăzi este lansat site-ul Asociaţiei, fapt care semnifică că ne facem şi noi un „loc” în gîndirea arhitecturală de pretutindeni, că sîntem parte a contemporanietăţii şi a veşnicului adevăr conform căruia unitatea se regăseşte în diversitate, generalul în particular, generalul uman în fiecare individ în parte, iar Divinitatea în personalitatea omului dornic de Mîntuire.

Cum ne prezentăm la acest jubileu de 20 de ani? La această vîrstă omul îşi conturează Eul şi face primii paşi în maturitate. Nu am făcut întîmplător această paralelă.

Vrem să venim acum cu o retrospectivă a activităţii noastre, pentru a conştientiza faptul cum am crescut. Acelaşi lucru se cuvine să-l facă şi fiecare tînăr dacă vrea să se afirme şi să-şi realizeze întregul potenţial.

Ideea unei asocieri între arhitecţi s-a născut în vîltoarea manifestărilor stradale din anul 1989. Urmînd exemplul scriitorilor, noi, arhitecţii, ca pătură intelectuală şi de creaţie, ne-am întrunit în mod spontan, de asemenea în stradă, şi ne-am zis prin gura regretatului coleg Valeriu Ianachi: „Să ne constituim şi noi într-un Cenaclu cu stindardul „Gheorghe Asachi” (renumitul scriitor a fost şi el un arhitect, după cum am constatat, de asemenea în mod colegial).

Alături de Cenaclul „Alexei Mateevici” s-a înfiripat Cenaclul neformal „Gheorghe Asachi” ce întrunea la început un număr relativ mic de arhitecţi.

Congresul al XIV (I) al Uniunii Arhitecţilor din RSS Moldovenească din primăvara anului 1990 ne-a servit drept tribună pentru declaraţia publică despre existenţa unei stringente necesităţi în vederea revizuirii conceptului unei Uniuni de Creaţie a Arhitecţilor. Pe marginea acestui subiect s-au exprimat la microfon, devenit la acel moment accesibil, arhitecţii Valeriu Gane, Vasile Eremciuc şi Mihai Şeremet.

La lipsa de înţelegere din partea preşedintelui Uniunii Arhitecţilor Vlad Modîrcă, Mihai Şeremet a lansat apelul abandonării Congresului, părăsind sala împreună cu Valeriu Gane, Vasile Eremciuc, Anatol Babiuc, Anatol Pînzaru, Gheorghe Stegărescu şi Iurie Casap.

În unison cu întreaga societate, arhitecţii s-au manifestat prin luări de atitudine cu caracter politic şi profesional. Astfel, la 18 iunie 1990 s-a organizat Adunarea de Constituire a Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova (AAM) în incinta Institutului de Proiectări „Moldghiprostroi”. Preşedinte al AAM a fost ales arhitectul Valeriu Gane. La 5 octombrie 1990 a fost aprobat statutul AAM prin Hotărîre de Guvern, această zi devenind una remarcabilă pentru noi şi prilej pentru Adunarea Festivă de azi. Însă prin ce ne-a marcat ziua de 5 octombrie? Fără falsă modestie vom expune într-un mod cît mai veridic principalele etape de evoluţie ale Asociaţiei.

Anii de restructurare gorbaciovistă au deschis în faţa arhitecţilor posibilităţi mai mari de autorealizare prin intermediul Asociaţiei ca organizaţie cu licenţă de proiectare şi cu facilităţi la impozitul pe venit. Astfel, au fost realizate numeroase proiecte. Atractivitatea sub aspect economic şi politic a acestora a mărit numărul membrilor activi ai acesteia pînă la 35-40 de persoane.

În plan politic, orice declaraţie sau scrisoare deschisă lansate de Frontul Popular erau semnate şi de Asociaţia Arhitecţilor, iar o parte considerabilă a membrilor AAM deţineau legitimaţie de membru al FP. Mihai Şeremet şi Vasile Eremciuc au fost aleşi deputaţi de nivel raional ai oraşului Chişinău, ei fiind susţinuţi în alegeri de Frontul Popular. În timp, Asociaţia s-a detaşat de Front pe măsura schimbării de macaz a acestuia şi devierii sale spre stînga pe eşichierul politic. Ruptura definitivă s-a produs la 1 decembrie 1991, cînd Frontul n-a susţinut protestul arhitecţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale împotriva deplasării preşedintelui republicii Mircea Snegur la Alma-Ata şi semnării acordului de aderare la Comunitatea Statelor Independente.

Toţi membrii Asociaţiei au depus eforturi considerabile în vederea elaborării documentaţiei de proiectare în Limba de Stat şi revizuirii cadrului legislativ-normativ din domeniu. În mod deosebit s-au manifestat în acest sens Veaceslav Rejep, Vasile Eremciuc şi Simion Trifan la Institutul „Moldghiprostroi”, Oleg Studzinschii şi echipa la „Ruralproiect”, Mihai Eremciuc şi Gheorghe Bulat la „Gorproiect” şi Ion Ianachi la „Industrialproiect”. Cadrul legislativ în urbanism a fost readaptat cu aportul considerabil al regretatului nostru coleg Gheorghe Vîsoţchi.

Semnificativ a rămas în amintirea noastră concursul proiectelor conceptuale „Monumentul poetului anonim „Mioriţa” (1989), iniţiat de Uniunea Scriitorilor. Atunci pentru prima dată au fost prezentate proiectele de concurs în Limba de Stat (pîna a fi declarată oficial), iar proiectul lui Oleg Corcinschi, alături de alte lucrări, s-a învrednicit de premiul juriului. Astăzi Badea Mior, ridicat pe înălţimea din preajma Sorocii, n-are nimic în comun cu Poetul Anonim.

Ca urmare a conceptului de „Poet Anonim” a luat naştere proiectul-concepţie „Muzeul Satului”(1990), care, însă, şi pînă astăzi rămîne doar un deziderat, un simbol al delăsării la nivel naţional.

Din anul 1995 şi pînă în 1997, preşedinte al AAM a fost ales Victor Tanasiuc. E de remarcat în această perioadă activitatea economică relativ viguroasă desfăşurată de AAM ca deţinătoare de licenţă. Această activitate a fost una de binefacere atît la modul direct, cît şi la figurat, atît pentru beneficiari, cît şi pentru arhitecţii proiectanţi din Asociaţie şi din afara acesteia. Pe atunci puţini erau acei care înţelegeau corect noţiunea de „beneficiu public”, dar şi mai puţini erau acei care contribuiau la sporirea acestuia.
Între timp, o parte dintre arhitecţi, membri AAM, au făcut studii aprofundate în domeniu la Şcoala Românească de Arhitectură. Invitaţia de a veni într-o vizită de lucru în Republica Moldova pentru profesorul-arhitect Curinschi-Vorona de la Institutul „Ion Mincu” din Bucureşti, a avut un efect de-a dreptul remarcabil asupra gîndirii arhitecturale de la noi. Această întrunire a fost iniţiată de subsemnatul şi organizată în cadrul AAM.

Problematica arhitecturală a fost reflectată într-un şir de publicaţii în presa de specialitate de la Bucureşti şi cea culturală de la noi, graţie autorilor arhitecţi Mariana Şlapac, Eugen Bîzgu, Sergius Ciocanu ş.a. Personal, am colaborat pe parcursul a cîţiva ani cu revista Arhitext Design din Bucureşti,pe care am difuzat-o la Chişinău. Din păcate, toate iniţiativele mele, în calitate de preşedinte AAM, ce vizau apropierea de Ordinul Arhitecţilor din România, la nivel oficial nu s-au încununat de succes. Menţionez că ne-am reunit cu colegii din România doar în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Arhitecţilor din Europa Centrală şi de Est, organizaţie din care am făcut parte între anii 1998-2000. Aceste reuniuni au fost posibile doar pînă în momentul aderării a mai multor ţări din această zonă geografică la Comunitatea Europeană, statele rămase în afara acesteia, printre care şi R. Moldova a pierdut aceste legături. Aici avem un exemplu viu cum nu pot avansa profesiunile în relaţiile internaţionale atît timp cît statele stagnează.

În perioda „prihvatizării” din Moldova, precum şi a „exploziilor” urbanistice, AAM s-a aflat în imposibilitatea de a se pronunţa în cadrul structurilor decizionale. Aşa că s-a recurs la publicarea unor articole critice în mass-media. Prin „explozie” avem în vedere atît fenomenul „fazendelor”, cît şi rusticizarea oraşelor.

Din anul 1997 şi pînă în 2001, în calitate de preşedinte al AAM am fost ales eu, Mihai Şeremet. În această perioadă, activitatea economică a fost completată de lărgirea relaţiilor externe cu România, Ucraina, Cehia, pecum şi de extinderea numerică a AAM. Noua conducere a venit cu iniţiativa de formare a Corpului Arhitecţilor, măsură care a stîrnit panică în cadrul conducerii ministerului de ramură (ministru dl Severovan, viceministru dna Mîsliţchi) şi disensiuni în Consiliul AAM. Această iniţiativă a fost formulată într-o scrisoare care solicita sprijinul organelor statale de ramură în ideea regăsirii membrilor Uniunii Arhitecţilor şi Asociaţiei Arhitecţilor pe listele Corpului Arhitecţilor cu caracter de sindicat.

Astăzi, după 12 ani, ne dăm seama că prin susţinerea acelei iniţiative s-ar fi putut evita o serie de probleme de ordin profesional, pecum şi arhitectural-urbanistic.
Aflîndu-se în imposibilitatea de a influenţa mersul lucrurilor în arhitectura şi urbanismul
Republicii. Moldova, AAM a luat o poziţie de neimplicare, cu enunţarea periodică a viziunii proprii pe diverse probleme în presă şi în demersuri directe la adresa structurilor departamentale şi statale. În această ordine de idei, în anul 2001, s-a lansat primul număr al revistei proprii de teorie şi practică arhitecturală „A R H E M”.

Revista n-a fost susţinută în măsura cuvenită de colegi nici din punct de vedere informaţional, nici financiar, iar structurile statale au preferat să acţioneze în „ape tulburi”, adică fără transparenţă mediatică. Ţinem să amintim indiferenţa manifestată faţă de această problemă de către ministrul de atunci Gheorghe Duca. Ceea ce s-a întîmplat cu Institutul „Urbanproiect” vine ca o dovadă certă pentru a ne demonstra faptul că ministerul, cu o strădanie demnă de o cauză mai bună, cu orice preţ evita transparenţa în acest domeniu. În problema enunţată, din păcate, n-au fost la înălţime şi unii din colegii noştri.

În perioada 1997-2001, numărul de membri AAM a atins cifra de 80 de persoane. Asta nu îseamnă că a sporit şi activismul fiecărui în parte. De fapt, ne-a jucat festa atît situaţia economică din republică, cît şi individualismul frate cu egoismul care adesea ne evidenţiază pe noi arhitecţii.

La faza de activitate liberală care s-a instaurat pe parcursul ultimelor două decenii în domeniul proiectării – pentru majoritatea arhitecţilor –, lipsa de coordonare în acţiuni ne-a dat de gol.

Din anul 2001, pe doi termeni, pînă în anul 2008, în calitate de preşedinte AAM a fost ales Vasile Eremciuc. Principala sarcină pentru conducerea AAM pentru perioada respectivă a fost rezistenţa şi supravieţuirea ca organizaţie non-guvernamentală de creaţie în condiţiile unui regim autoritar. A fost semnificativă poziţia promtă luată de AAM la discutarea proiectului de lege elaborat de Ministerul Culturii despre Statutul Omului de Creaţie.

Anterior, AAM s-a pronunţat împotriva marginalizării sub aspect spaţial a casei Herţa, unde îşi are locaţia Muzeul Naţional de Arte Plastice. S-a protestat şi împotriva debandadei existente în desfăşurarea concursurilor de proiecte în domeniul arhitecturii monumentale. Mă refer la monumentul Voievodului Mircea cel Bătrîn pentru sectorul Ciocana al capitalei, unde nu s-a respectat sub nici un aspect Regulamentul emis de ministerul de ramură despre desfăşurarea concursurilor arhitecturale..

Spre regret, în această perioadă n-a fost susţinută, dezvoltată şi nici măcar păstrată Agenţia de Arhitectură, Urbanism şi Presă „ArheM”, constituită cu mare efort şi sacrificiu de echipa de lucru condusă de regretatul arhitect Gheorghe Roadideal. N-a fost editată mai departe de primul număr nici revista „Arhem”, care trebuia să fie susţinută de Agenţia sus-numită.

În calitate de preşedinte AAM am fost ales pentru o nouă perioadă în luna iunie 2008. Pînă în prezent, în coaliţie cu forţele reformatoare, continuăm lupta de rezistenţă, iar prezenţa noastră în Sala Albastră a Muzeului este o dovadă în plus a poziţiei noastre ferme în vederea atingerii dezideratului propus 20 de ani în urmă, şi anume - constituirea unui Sindicat Profesional, nu doar formal – cum s-a produs la Bucureşti –, ci real şi eficient întru susţinerea activităţii profesionale în particular şi activităţii arhitecturale în general.

Către jubileul de 20 de ani, Asociaţia Arhitecţilor din Moldova vine cu o biografie şi o proprie istorie. Performanţele realizate sînt modeste, aşa cum sînt modeste şi reformele realizate în R. Moldova. Dar anume sub acest aspect dorim să fim priviţi şi apreciaţi. Să nu fiu înţeles greşit. Orice profesionist îşi propune pentru realizare scopuri măreţe, chiar dacă acestea, în mod normal, sînt greu de atins. Şi totuşi, în nobila profesie de arhitect (a cîta oară ne dăm seama de afinitatea pe care o are cu medicina) este important de a nu dăuna. Noi am dăunat mai puţin: Noi n-am construit pe cimitire, n-am făcut risipă de terenuri, n-am elaborat proiecte de urbanism ce duc lipsă de o bază ştiinţifică, dar şi de obişnuite investigaţii mai riguroase, n-am participat la umflarea numerică canceroasă a facultăţii de arhitectură.

Desigur, avem şi erori cauzate de situaţii de conjunctură, dar ne străduim să le conştientizăm şi sîntem gata să le reparăm.

Revista electronică „Arhem”, pe care astăzi o „reanimăm” şi o relansăm, vine să ne ajute în acest sens. Deşi este virtuală, ea nu ne vine „de-a gata”. La editarea ei urmează să suflecăm mînecile şi să ne-o făurim cu forţele proprii. Periodic, integral sau parţial, ea va obţine şi o materializare în forma poligrafică cu ţinuta corespunzătoare, dar, ceea ce e mai important, în REVISTĂ îşi va găsi reflecţie rezolvarea problemelor enunţate, precum formarea ambientului arhitectural de care noi, împreună cu apropiaţii şi concitadinii noştri, sîntem marcaţi zi de zi.

Să contribuim, deci, cu multă dragoste şi ataşament la crearea celui mai eficient instrument formativ de personalităţi adevărate care se numeşte ARHITECTURA.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!!!

Mihai ŞEREMET,
preşedintele Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova,
Chişinău, 5 octombrie 2010