Ordin nr. 5 din 11.04.2008

O R D I N

cu privire la aprobarea Regulamentului Consiliului arhitectural-urbanistic

naţional şi ordinea de examinare şi coordonare a documentaţiilor

arhitectural-urbanistice

nr. 5 din 11.04.2008

Monitorul Oficial nr.81/243 din 25.04.2008

* * *

În baza prevederilor Legii nr.1350-XIV din 02 noiembrie 2000 “Cu privire la activitatea arhitecturală” (publicată în Monitorul Oficial, 2001, nr.21-24), în scopul promovării politicii unitare, coordonării problemelor prioritare de interes naţional în domeniul arhitecturii, urbanismului şi amenajării teritoriului şi avînd în vedere Legea nr.63-XVI din 27 martie 2008 “Pentru modificarea şi completarea art.24 din Legea nr.64-XII din 31 mai 2008 cu privire la Guvern” (republicată în Monitorul Oficial, 2002, nr.131-133),

ORDON:

1. Se aprobă Regulamentul Consiliului arhitectural-urbanistic naţional de pe lîngă Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi ordinea de examinare şi coordonare a documentaţiilor arhitectural-urbanistice (anexă).

2. Controlul privind executarea prezentului ordin mi-l asum.

MINISTRUL CONSTRUCŢIILOR

ŞI DEZVOLTĂRII TERITORIULUI

Vladimir BALDOVICI


Chişinău, 11 aprilie 2008.

Nr.5.

Anexă

la Ordinul ministrului construcţiilor

şi dezvoltării teritoriului

nr.5 din 11 aprilie 2008

REGULAMENTUL

Consiliului arhitectural-urbanistic naţional de pe lîngă Ministerul Construcţiilor

şi Dezvoltării Teritoriului şi ordinea de examinare şi coordonare

a documentaţiilor arhitectural-urbanistice

I. GENERALITĂŢI

1. Consiliul arhitectural-urbanistic naţional, instituit în baza Legii nr.1350-XIV din 02 noiembrie 2000 “Cu privire la activitatea arhitecturală”, pe lîngă Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului (în continuare Consiliu), este organ coordonator, în scopul promovării politicii unice, avînd prerogativa coordonării acţiunilor prioritare, de interes naţional în domeniul arhitecturii, urbanismului şi amenajării teritoriului.

2. În componenţa Consiliului sînt incluşi specialişti competenţi cu experienţă în domeniu, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale în domeniul construcţiilor, urbanismului şi amenajării teritoriului, culturii şi turismului, Uniunii arhitecţilor şi Asociaţiei arhitecţilor din Republica Moldova, Academiei de Ştiinţe, instituţiilor de proiectare.

3. Preşedintele Consiliului este ministrul construcţiilor şi dezvoltării teritoriului, membrii Consiliului sînt numiţi prin ordinul ministrului.

4. Consiliul este prezidat de către ministrul construcţiilor şi dezvoltării teritoriului.

5. Activitatea Consiliului poate fi suspendată prin ordinul ministrului construcţiilor şi dezvoltării teritoriului sau concomitent cu sistarea activităţii acestuia.

6. Consiliile arhitectural-urbanistice locale, instituite pe lîngă autorităţile administrativ-teritoriale de nivelul II, sînt conduse de către preşedintele/ primarul sau locţiitorii acestora, care coordonează soluţionarea problemelor din domeniul construcţiilor şi amenajării teritoriului.

7. În problemele de ordin arhitectural-urbanistic, Consiliul, în activitatea sa, se conduce de documentele şi actele legislativ-normative şi documentele normative în vigoare pe teritoriul ţării, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, Hotărîrile Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, precum şi de prevederile prezentului Regulament.

II. ATRIBUŢIILE ŞI FUNCŢIILE CONSILIULUI

ARHITECTURAL-URBANISTIC NAŢIONAL

8. Examinarea problemelor privind:

a) dezvoltarea durabilă de perspectivă a amenajării teritoriului, urbanismului şi arhitecturii (planul de amenajare a teritoriului naţional, planurile urbanistice generale, după caz, zonale, de detaliu ale localităţilor etc.);

b) proiectele obiectivelor de importanţă majoră şi celor amplasate în zonele istorice, centrale şi alte zone speciale ale localităţilor şi pe traseele magistrale ale drumurilor auto de importanţă republicană;

c) sistematizarea localităţilor.

9. Gestionarea metodologică a consiliilor urbanistice locale, instituite pe lîngă organele locale de arhitectură şi urbanism.

10. Colaborarea cu structuri analogice din ţările străine.

11. Pentru realizarea atribuţiilor sale de bază, Consiliul utilizează în activitatea sa ştampile, formulare, alte rechizite ale Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului.

III. CONDUCEREA CONSILIULUI ARHITECTURAL-URBANISTIC NAŢIONAL

12. Preşedintele Consiliului arhitectural-urbanistic naţional are următoarele atribuţii principale:

- conducerea activităţii Consiliului şi asumarea responsabilităţilor pentru soluţionarea problemelor puse în sarcină;

- determinarea oportunităţii examinării de către Consiliu a problemelor respective, aprobarea ordinii de zi a şedinţelor, proceselor-verbale;

- posedarea dreptului de vot decisiv în cazul parităţii voturilor membrilor Consiliului;

- reprezentarea Consiliului şi comentarea hotărîrilor adoptate în cadrul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, precum şi în alte organe centrale şi locale.

13. Membrii Consiliului participă la lucrările şedinţelor Consiliului în baza principiilor obşteşti.

14. În caz de necesitate, la solicitarea preşedintelui Consiliului poate fi executată recenzia sau expertizarea problemei respective.

Experţii se numesc de către preşedintele Consiliului din cadrul specialiştilor, atestaţi în ordinea stabilită, în domeniul respectiv sau din componenţa consiliului respectiv, prin metoda de rotaţie.

Executarea recenziei sau expertizei se efectuează în baza principiilor obşteşti de către unul sau mai mulţi membri ai Consiliului, dacă lucrarea examinată nu necesită consultări suplimentare.

15. În caz de necesitate, pentru consultări specifice la şedinţele Consiliului pot fi invitaţi specialişti notorii de specialitate, neincluşi în componenţa Consiliului cu drept de vot consultativ.

16. Atribuţiile secretarului-responsabil al Consiliului:

a) înştiinţarea membrilor Consiliului despre data şi locul desfăşurării şedinţei şi familiarizarea acestora cu ordinea de zi;

b) perfectarea proceselor-verbale ale şedinţelor Consiliului. Înmînarea extraselor din procesele-verbale respective la solicitarea persoanelor fizice şi juridice interesate;

c) ţine la evidenţă înregistrarea şi păstrarea primului exemplar al proceselor-verbale ale hotărîrilor Consiliului.

IV. ORDINEA DE EXAMINARE ŞI COORDONARE A DOCUMENTAŢIILOR

DE CĂTRE CONSILIUL ARHITECTURAL-URBANISTIC NAŢIONAL

17. Examinarea se efectuează la toate fazele de elaborare a documentaţiilor urbanistice şi de proiect. Mai raţională se consideră examinarea la faza iniţială de elaborare - studiu de fezabilitate, amplasare, propuneri de proiect etc.

18. Conţinutul documentaţiei prezentate spre examinare la Consiliu trebuie să corespundă prevederilor actelor legislativ-normative şi documentelor normative în vigoare cu privire la modul de elaborare, coordonare, avizare şi conţinutul cadru al documentaţiilor urbanistice şi de proiect.

19. Pînă la elaborarea planurilor urbanistice generale ale localităţilor, pentru coordonarea amplasării unor noi obiecte pe teritoriul centrelor istorice, zonelor verzi, zonelor protejate şi pe magistralele naţionale, precum şi a unor obiecte de importanţă majoră din exteriorul acestor zone, trebuie de prezentat următoarele documente:

- planul urbanistic de detaliu (PUD) al cartierului, zonei, străzii coordonat cu Ministerul Culturii şi/sau Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi să fie în concordanţă cu teritoriul deja construit;

- sau în anumite cazuri - Planul Urbanistic Zonal (care se elaborează la comanda organului local).

20. Pentru examinarea documentaţiei arhitecturale trebuie de prezentat următoarele materiale:

- date iniţiale şi certificatul de urbanism;

- procesul-verbal al Consiliului urbanistic local;

- decizia organelor administraţiei publice locale cu privire la atribuirea lotului sau alte documente ce confirmă dreptul de proprietate asupra pămîntului;

- memoriu explicativ succint, cu argumentare arhitectural-urbanistică şi indicii tehnico-economici necesari:

- plan de situaţie;

- plan general;

- planuri ale etajelor principale;

- faţade;

- secţiuni;

- desfăşurări de stradă, perspective;

- soluţia coloristică a faţadelor;

- material demonstrativ în 3D-max color sau macheta, după caz;

- foto în culori ale terenului alocat pentru construcţia obiectivului nou proiectat (obiectivului preconizat pentru reconstrucţie).

21. Materialele ilustrative se prezintă pe planşe (cu dimensiuni de minim formatul + 1).

22. Examinarea documentaţiilor de urbanism, după caz, se efectuează în două faze:

- examinarea preliminară a soluţiilor urbanistice sau la faza de amplasare;

- examinarea materialelor deja coordonate cu instanţele respective, stabilite la faza de examinare preliminară, cu prezentarea soluţiilor volumetrice şi de sistematizare.

23. Şedinţele Consiliului se consideră deliberative în cazul participării la ele a 50+1 din numărul total de membri ai consiliului respectiv.

Votarea se efectuează prin numărul de voturi ai membrilor consiliului cu drept de vot, în modul următor:

- preşedintele Consiliului – 2 voturi;

- membrul Consiliului – 1 vot.

Se consideră adoptată decizia respectivă a Consiliului, pentru care au votat nu mai puţin de 2/3 din numărul total al membrilor cu drept de vot, prezenţi la şedinţă.

Deciziile se adoptă de către preşedintele Consiliului sau, prin dispoziţia acestuia, de locţiitorul său.

24. Se consideră coordonate proiectele şi lucrările elaborate la faza respectivă de proiectare, cu condiţia stipulării acesteia în procesul-verbal perfectat al şedinţei corespunzătoare, semnat în modul stabilit, care nu conţin indicaţii privitor la prezentarea spre examinare repetată.

25. Avizul Consiliului arhitectural-urbanistic este obligatoriu pentru amplasarea şi determinarea soluţiei spaţial-planimetrice a tuturor obiectivelor sociale şi publice în localităţile, care nu dispun de documentaţie de urbanism, a obiectivelor pentru care, prin certificatul de urbanism, a fost solicitată elaborarea unui plan urbanistic detaliat, precum şi a obiectivelor amplasate în zonele centrale-istorice ale localităţilor, în parcuri, scuaruri, curdoniere verzi etc.

26. Deciziile adoptate la şedinţele Consiliului urbanistic republican sînt obligatorii pentru instituţiile sau firmele de proiectare implicate, agenţii economici, ÎS “Serviciul expertizare şi verificare a proiectelor în construcţii” şi servesc drept bază pentru adoptarea deciziilor respective ale organelor administraţiei publice centrale şi locale.

27. Consiliul arhitectural-urbanistic republican poate anula deciziile consiliilor administrativ-urbanistice locale, dacă au fost depistate abateri de la legislaţia şi/sau normativele în vigoare.

28. Desfăşurarea lucrărilor şedinţelor se stabileşte, de regulă, o dată pe lună, în ultima zi de vineri, la orele 15.00 şi au loc în sala de şedinţe, et.7, str.Cosmonauţilor, 9, mun.Chişinău (cu condiţia de acumulare a minim 3 solicitări de examinare).

Schimbarea uleiului in Chisinau la cel mai bun pret in service auto Autoshina.md: https://autoshina.md/ro/schimbarea-uleiului/

Comentarii

... este necesar de completat

... este necesar de completat cu lista membrilor Consiliului arhitectural-urbanistic naţional.