Asociația Arhitecților din Moldova

PE CINE L-A CITAT ŞTEFAN CEL MARE ORI CINE PE CINE L-A PLAGIAT ÎN NUMELE MĂRIEI SALE

Pamflet

Nu sunt abonat la ziarul Literatura şi Arta (LA), dar cu ocazia unor evenimente de rezonanţă îl cumpăr din chioşcuri şi savurez plăcerea lecturii unor materiale adeseori cu nerv şi pline de duh, pe care le pot scrie doar cei logodiţi cu pana.
Am în faţă numerele LA din 26 aprilie* şi 3 mai 2012. În ambele se conţin materiale consacrate regretatului Ion Vatamanu, la amintirea despre care mă trece un fior inexplicabil, dar plăcut.
La capitolul elogieri LA stă bine, aspect care-i asigură cititori pe linia arborelui genealogic, arbore care, pentru toată Moldova, este unul mare şi falnic.
Dar nu-i pădure fără… , familie fără… şi ziar fără plagiatori. De rând cu legile şi directivele antifurt intelectual, LA este şi ea în rând cu lumea. O zic având în vedere memorabilul duel Bahnaru - Bantoş şi altul, acum proaspăt de tot, Dabija - Zbârciog.
Ca arhitect, mi-am pus la punct memoria vizuală, fapt care m-a făcut să observ în cele două pagini din două numere consecutive că nişte pasaje, care în afară de sens, mai au (vorba lui Eugen Gheoghiţă) calitatea de „deja vu” sau „deja lu”. Cât pe ce să uit de numele autorului pe care-l vom numi în continuare cu un diminutiv des folosit la noi, care sper să-i placă – Ghiţă. Deci, este vorba de chenarul dublu din stânga jos (ziarul din 3 mai 2011) care începe cu „Boierimea voastră…” şi conţine într-a doua parte din dreapta sus coperta cărţii lui Vlad Zbârciog. Conţinutul acestui chenar este identic cu chenarul de peste încă două care conţine fotografia „plagiatorului” prins în flagrant (pe foto se vede clar „flagrantul autorului”).
Câtă risipă de hârtie! Şi încă mai vrem să ieşim din nevoi în ţara aceasta...
L-am contactat pe dl Zbârciog să mă ajute să-mi explic „eroarea”. Ţin să menţionez că i-am citit cărţile în alte scopuri decât Ghiţă. Mi-au plăcut enorm. Şi-mi mai plac încă.
Domnul Zbârciog, la întâlnire, mai întâi mi-a împărtăşit necazul că a fost lipsit de dreptul la replică – lucru care trebuia să (nu) se întâmple, fireşte, tot pe paginile LA. Mi-a prezentat şi articolul elegant al confratelui de condei Ion Proca, publicat în „Jurnal de Chişinău”, articol pătruns de o cumsecădenie aparte.
”De ce v-aţi pierdut omenia, stimaţi colegi?!”, îi întreabă Vlad Zbârciog pe confraţi în articolul respins de dl Nicolae Dabija. Tot din acest articol aflu şi mă conving prin dovezi că fragmentul anonim (luat între ghilimele, fireşte) din cartea domnului Zbârciog „Ştefan cel Mare şi Sfânt” se bazează pe câteva surse: „Vocea Poporului” din 7 iulie 1992, ziarul ”Cuvântul românesc”, pagina 8, „Vârşăţ-Bor”, publicaţie a românilor din Serbia, nr. 55 mai 2004, şi revista „Făclia Lumii”, nr. 5 2004, Piatra Neamţ (un text pe care Ghiţă i-l atribuie lui Nicolae Dabija). În toate, fragmentul este anonim, adică fără autor. Fără a intra în detalii, este cert că ambii autori au preluat fragmentul din aceleaşi surse, mai ales că marele înaintaş n-a pălăvrăgit şi, cu atât mai mult, n-a scris prea mult, mai având, vorba cronicarului, şi alte trebi de făcut.
Ce ţine de „Făclia Lumii”, este revista pe care am difuzat-o cândva personal şi cunosc unele detalii importante. Mă voi referi la partea testamentului, necitată de nici o parte „beligerantă”:

”Păstraţi-o (Moldova n.a.) cum puteţi 500 ani de acum încolo, ca apoi să ne întoarcem cu toţii să ne împărtăşim de rodul cunoştinţei, ce l-am păzit de veacuri, care va cuprinde lumea întreagă. Adevăr vă spun că, după odihnă, fiecare om se întoarce la treaba pe care fiecăruia Dumnezeu a pus-o în faţa sa. Fiţi cu credinţă în Dumnezeu şi toate se vor împlini.”
Io Ştefan Voievod

Astăzi „Făclia Lumii” s-a cam stins, cel puţin pentru noi, cei de pe Bâc, dar mai mocnesc amintirile despre o călătorie de neuitat organizată nici mai mult, nici mai puţin de însuşi Ştefan Voievod care „a revenit” în persoana lui Alexandru Saviţki şi care ne-a invitat pe insula Prespa, din partea nordică a Greciei, nu departe de Tesalonic, între 20-25 mai 2005.
Împreună cu Nicolae Dabija, Eugen Bâzgu şi Mihai Cheptea aproape o săptămână am savurat natura şi farmecul unei pensiuni amenajate în stil vernacular românesc.
Astfel, faţă de Vlad Zbârciog, „inbiruibilului” Dabija (vorba lui Serafim Saka) i-a surâs norocul să-l vadă pe Ştefan, să discute şi să-i pună mâna pe rana din luptele de la Războieni. De aici cred că i se trag şi dumnealui apucăturile bonapartiste şi dreptul de a-l cita pe marele Ştefan de la persoana întâi.
Câte 14 ore de călătorie cu autocarul tur-retur au fost suficiente pentru a-l cunoaşte pe omul Nicolae Dabija în împrejurări deosebite. Nu mi-au scăpat din vedere nici carneţelul cu scris mărunt şi nici stiloul „legat de mânecă”. Ba l-am prins şi eu, abia acum îmi dau seama, cu o „plagiere”. Printre multele bancuri pe care le-am povestit mai mult eu, fiindcă Nicolae scria, i-am zis-o şi pe cea cu colhozul: „Până mai ieri colhozul nostru se afla pe marginea prăpastiei, dar odată cu venirea noului preşedinte, colhozul a făcut un pas mare înainte.” Nu mult după revenirea noastră la Chişinău citesc în „Vai de capul nostru” , rubrică susţinută de Dabija, citatul din subsemnatul şi toată lumea, doar că rolul de preşedinte a fost atribuit Partidului Comuniştilor. Recunosc, şi eu ori de câte ori spun bancuri, uit să fac trimiteri la autori. De azi înainte, voi face toate trimiterile la Nicolae Dabija prin Ghiţă.
Cu durere scriu despre emoţiile pe care mi le-au provocat dezbaterile (de dinţi) din paginile LA între taberele Suceveanu şi Cimpoi şi despre care mi-a amintit dl Zbârciog, care s-a aflat în mijlocul evenimentelor, optând pentru schimbare. La temă, am schiţat, pe urmele proaspete atunci, şi o epigramă, care sper să nu se fi răsuflat de tot.

Aleşii noştri

Suceveanu şi Cimpoi
Fac alegeri ca la noi şi…
Doar la-l Curţii grav apel
Gata-i pionier şi octombrel.

Şi-acum reiterez (cuvânt în vogă la guvernanţi) citatul din „Făclia Lumii”, legat de cunoaştere. Desigur că Ştefan-Saviţki avea în vedere cunoaşterea esoterică – lucru care se conţine printre rânduri în operele Pleiadei de scriitori ai Ochiului al Treilea.
La Prespa dl Dabija a fost invitat anume ca reprezentant de vază al acestei Pleiade. Cu toate că noi încă din şcoală ştim că „cine ştie carte, are patru ochi”. Şi aici tot în cheia şăgalnică şi cu îndemn de împăcare îmi mai permit a introduce un vers din cele nepublicate de Nicolae Dabija în Literatura şi Arta.

Optică

Scriitorul tânăr, nu fără temei
Şi-a deschis subit şi Ochiul Trei.
Azi consacrat, ajuns printre cei Mari,
Nu-şi află pe potrivă ochelari.

În încheiere nu pot să nu-mi exprim regretul că LA se preface tot mai mult în L&P, adică Literatura şi Politica, precum o numeşte alegoric o scriitoare contemporană. Şi ce politică!!! De lovitură sub centură. Ruşine!

P.S.: Domnul Zbârciog îmi demonstrează că unele citate din Dabija au fost culese de „zeţari” şi atribuite lui Zbârciog prin comanda „oglindire” la tipărire, din lipsă de timp şi de soveste din partea ”pârâșilor”.
Consider că dreptul la replică trebuie oferit domnului Zbârciog pe merit. Cine sunt eu să arbitrez o cotonogeală frăţească a titanilor? Îmi dau seama de pericol şi de misiunea „blagorodnică”, dar „neblagodarnică”. Fug.

Iahim TEMEREŞ

*Data de 26 aprilie este legată încă de un eveniment – explozia de la Cernobâl. Cred că la această dată stelele (la unii, cărţile) nu se aranjează aşa cum s-ar cuveni.